Poezie Deosebire

Deosebire



(Cuprinde Ps. 1.)



Ferice de omul acela care nu se duce la sfatul celor răi,

Şi el nu se opreşte, pe calea celor păcătoşi, în paşii săi,

Şi care nu stă pe scaunul celor batjocoritori, contra Lui,

Ci îşi găseşte plăcerea în Legea cea sfântă a Domnului,



Şi el cugetă continuu la Legea Lui, şi sufletul îşi adapă!

El este ca un pom roditor plantat lângă un izvor de apă,

Şi care-şi dă rodul la vremea lui, rod bun pentru hrănire!

Şi frunzele-i nu se vestejesc, pentrucă umblă-n sfinţire.



Tot ce-ncepe duce la bun sfârşit prin ajutorul Domnului!

Nu tot aşa este cu cei răi ce se răzvrătesc împotiva Lui,

Ei sunt ca pleava, când după ce se treieră grâul secerat

Se alege, şi o spulberă vântul, ca să rămână grâul curat.



De-aceea cei răi nu pot ţinea capul sus în ziua judecăţii,

Nici păcătoşii în adunarea celor drepţi, spre-a fi cu toţii!

Căci Domnul, ştie calea celor neprihăniţi, şi îi ocroteşte,

Dar calea păcătoşilor duce la pierzare; şi ei se nimiceşte!



Flavius Laurian Duverna

15 mai 2008