Poezie VIS SI INGER

Dezrastignita din ultimele raze,

ziua coboara in locasul rece...

rosul asfintit scurgandu-se pe case.



E noapte.Stelele se golesc de lumini.

Nimeni,nimeni nu le culege nectarul de foc.

In baltoace lacrimeaza luna

cu palidu-i chip trist,supt.Si varul

fardului ei se descojeste unruna.



In sala stramba,murdara si neagra

a tristului leagan de orfani,

cu ochi mirati de bolta cea larga,

fetita balaie viseaza.Ea-n mii de bucati

cerul il vede frant si stelele

se coboara in bucati de paine.



Mai vede in suflet luna rotunda

ca o jimbla imensa,aburind:

si-o mana alba,delicata,blanda,

pe crestetul ei rotund odihnind.



Dar luna dispare si stelele se sting,

ramane doar sala jalnica si rece

si ochii ei de paine mai plang,

de stelele calde,de luna cea dulce.



Se face intuneric in trisul adapost

si-n ochii ei mari,calzi si curati

visul de paine se frange.

Se face intuneric si visul apune,

doar in sufletul ei nepamantesc,

ingerul,flamand de rugaciune,

vegheaza,ocroteste si plange.