Poezie Copilăria

Pe drumul, care ducea înspre gară!

În-tro comună, Tinca se numea!

Grăbeam, Duminica s-ajung la şcoală

De mic copil, iubeam Biserica.



Pe străzile înguste şi pustii,

Se aşternu-se liniştea deplină!

În zi de sărbătoare, oameni, mii,...

Aveau o zi a lor pentru odihnă.



Dar eu, cu alţi copii, la fel ca mine,

Mergeam la locul sfânt de închinare,

Acolo-am învăţat că e mai bine

Să îţi petreci ziua de sărbătoare.



Am învăţat acol’ abecedarul vieţii!

Având eu harul binecuvântat,

Să am profesor, Soarele dreptăţii.

Şi de atunci, cu drag eu L-am urmat.



Acolo-am învăţat ce e iubirea

De la Acel ce a iubit mai mult,

Acolo-am învăţat ce e jertfirea!

Când pentru noi Cristos a suferit.



Acolo-am învăţat ce e Cuvântul,

Şi primul care eu l-am învăţat!

A fost, Isus, El e Mântuitorul,

Aşa abecedarul s-a lansat!



Şi zi de zi urcam spre veşnicie

Mergând la locul sfânt de închinare,

Încă din frageda copilărie,

Eu am căutat o lume viitoare.



Dar au fost şi momente de-ncercare,

Căci Dumnezeu aşa ne pregăteşte,

El vrea statornicie pe cărare,

El vrea iubire care se jertfeşte.



S-a dus copilăria ca o şoaptă

Iar noi ne-apropiem de-un infinit

Dar cineva în ceruri ne aşteaptă!

E Dumnezeu, Acel Desăvârşit.



09.05.2008gl