Poezie Ierusalim, cetatea mea

Ierusalim, cetatea mea

tot sufletu-mi suspină:

când oare, când te voi vedea,

când oare-n tine voi intra

să cânt în mântuirea ta

pe marea cristalină?



Ierusalim, sfânt dor nestins

ce dulce va fi-n tine

când lungul zbucium va fi-nvins

când Țelul drag va fi atins

iar plânsul șters, uitat și stins

și zările senine.



O, Rai cu ziduri de topaz

iubirea mea te cheamă

cu rugăciunile-n extaz,

cu râu de lacrimi pe obraz,

cu dorul să te vadă az'

strigându-ți: ia-mă, ia-mă!



O, pân-atunci, Ierusalim,

trimite-ne din tine

arvuna harului sublim

pe care-l cerem și dorim

biruitori să moștenim

comorile-ți divine.