Poezie SA NU UCIZI!

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 47
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/16276-sa-nu-ucizi]SA NU UCIZI![/url]

Să nu ucizi!



Viaţa pământească ne este bunul cel mai mare,

Drepturi nemărginite asupra ei doar Creatorul are.

Viaţa-i timp de pregătire pentru fiinţele omeneşti,

Şi prilej unic de alergare spre cununile cereşti.

Ea este nepreţuită fiind un dar Dumnezeiesc,

Iar acei care o curmă, păcat de moarte săvârşesc.

Este un drept şi o datorie pentru omul credincios,

S-o păstreze, s-o îngrijească ca să-i fie de folos.

De aceea, Dumnezeu, cu Împărătească poruncă,

Nu permite nimănui, uciderea să o producă.

Pentru cei care nu ştiu, iar alţii să-şi amintească,

Uciderea-i de două feluri, trupească şi sufletească.

Prima este îndeplinită cu orice armă sau lovire,

Să-ţi lucreze cineva peste puteri, la istovire,

Sinuciderea, avortul, comportarea cu asprime,

Euthanasia, răpirea, tortura, faptele de cruzime,

Amputarea, mutilarea, sterilizarea, terorismul,

Războaie, ţigări, arme, drogurile, alcoolismul.

Au apărut, în vremea noastră metodele perfide

Prin care în litera legii, ştiinţific, se ucide.

Fecundarea în eprubetă când embrionii de prisos

Sunt distruşi în număr mare, puţini fiind de folos,

Clonarea, inginerii genetice, fiindcă ele urmăresc

Să producă organe de schimb corpului omenesc.

Cu sau fără cunoştinţă, toţi aceşti numiţi savanţi,

Modifică specia umană producându-ne mutanţi.

Diagnosticul ecografic când conduce spre avort,

Constatând o boala gravă, la părinţi cu disconfort

Sau când ei doresc, de pildă, fată şi le vine băiat

Ucid fără să clipească, într-un mod necugetat.

Printre faptele ce duc la uciderea sufletească

Sunt pilda rea, ce poate aproapelui să pricinuiască

Abaterea de la calea bună, nervozitatea, clevetirea,

Ura, mânia, dorinţa de răzbunare ca şi pizmuirea.

Fiecare, dar, acum, răscolind memoria toată,

Cu regret va constata că a ucis măcar o dată.

Recunoaşte-o deci, umil, du-te şi îţi cere iertare,

Cu nădejde o să obţii tu a Domnului îndurare.

Iaşi 23 aprilie 2008

SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie SA NU UCIZI! | Salvatorul.ro
meniu prim
Eu sunt sărac și lipsit: grăbește să-mi ajuți, Dumnezeule! Tu ești ajutorul şi Izbăvitorul meu: Doamne, nu zăbovi! ( Psalmii 70:5 )