Poezie Nimic fără Dumnezeu (2)

Dacă vei trece, din zori şi până-n amurg, prin mii de lupte

Şi de-ai să ieşi, purtându-te sfâşiat, cu hainele rupte,

Păstraează-ţi credinţa, neclintită, şi la greu,

Zicând, întotdeauna, cu tărie: nimic fără Dumnezeu!



De vei ajunge să păşeşti, în cursul tău, pe alte meleaguri

Şi de va urma să fii purtat, generos, de noi şi de noi valuri,

În orice colţ de ţară, în lumea cu extaze, de-ai să te găseşti,

Nimic fără Dumnezeu, mai presus de toate să gândeşti.



Urmându-ţi calea,’nainte şi în lături, prin univers,

Numele Lui, să nu-l uiţi o clipă, să nu fie şters,

În orice-mprejurare, peste toate clocotind să se-ntindă,

Nimic fără Dumnezeu, aceste cuvinte în tine să se aprindă.



Dacă de-o iarnă geroasă ale tale zile ar fi legate

Şi de frig toate mădularele să-ţi fie aproape îngheţate,

Prin vânt, prin ger înaintează încrezător şi voios,

Nimic fără Dumnezeu, să şopteşti, cu vocea, duios.



De ţi-ar fi sortit să duci o sarcină grea, plină de durere,

Mergând pe căi nestrăbătute, întristat şi lipsit de putere

Şi chiar de te va cuprinde, înflorind în tine spaima cu foc,

Nimic fără Dumnezeu, să rosteşti, sub soare, sub ploi, în orice loc.



Dacă se va zări plutind, într-o adiere, peste a ta frunte- câteodată

Fericirea aproape stinsă, cu şiroaie de lacrimi amestecată,

Să nu oboseşti să-nalţi, peste toate trăirile, o strigare,

Nimic fără Dumnezeu, până la ultima răsuflare.



Iar dacă viaţa spre tine, ca într-o ciudată comedie, se înclină şi merge

Şi-ţi va pune pe frunte, să se odihnească, o coroană de rege,

Cu flori, cu glorie, cu daruri scumpe grăbită de te fură,

Nimic fără Dumnezeu, să iasă răsunând din a ta gură.



Când cineva îţi va trăda încrederea, făcându-ţi un rău mare,

Tu să ierţi, fără să porţi în tine gânduri amare de răzbunare

Şi să rosteşti cu toată convingerea, indiferent de circumstanţe, mereu,

De te persecuta, de te jefuiesc...nimic fără Dumnezeu.



Atunci când alţii vor atenta la viaţa ta, să te sfarme, să te chinuie

Şi îţi vor pune în suflet, cuprinşi de ură, o bombă care piuie,

De vor căuta, nebuni, uitându-se la tine, să-ţi facă-n ciudă,

Nimic fără Dumnezeu să zici cu înflăcărare, ca toţi să audă.



Aşteaptă, asemănându-te tot mai mult cu El, să vină ziua mult dorită,

Să păşeşti dus de îngeri, îmbrăcat în slavă, în Veşnicia iubită,

Şi ai să cunoşti, învingător, bucuria deplină în sufletul tău,

Dacă o viaţă-ntreagă, şi-n mişcare şi-n privire, n-ai făcut nimic fără Dumnezeu.