Poezie O, LUME...

O, lume căzută în beznă

Ridică-te iară-şi spre zări

Un şarpe te muşcă de gleznă

Şi foc îţi irumpe pe nări.



Zăreşte-l! Mai poţi încă bate

Călcîiul pe piatra de rîu,

Căldura te arde în spate

O, lume, struneşte-l din frîu.



Renunţă acum pe vecie

La mreaja sclipirii de solzi

Cît încă mai eşti, lume, vie

Mai cîntă, mai cîntă la corzi.



Să-ţi fie iubire cîntarea

Înalţ-o mai sus către cer

Să plîngă pămîntul şi marea

Să cadă Zăbrele de fier.



Preschimbă în cîntec durerea

Şi ura transform-o în flori

Fă dulce oţelul şi fierea

Ridică cortina de nori.



O, lume, dezleagă-te iarăşi

Din vraja ce-ţi macină gîndul

Azvîrle vicleanul tovarăş

În gura ce-o cască pămîntul.



Renunţă acum la minciună,

La, ură, mînie, războaie,

Croieşte-ţi o cale mai bună

Fericită de gropi şi noroaie.



Mai poţi încă, lume, rescrie

Istoria, dîndu-i o cale

Mai tandră,mai caldă, mai vie,

Mai bună în toate-ale-sale.



Priveşte spre ceruri şi cîntă

Din buze, din inimi, din harpe,

Cîntarea mai poate fi sfîntă.

O, lume, renunţă la şarpe!