Poezie Se duc oamenii... de bine

Se duc oamenii... de bine



Se duc oamenii... de bine,

Se duc să se odihnească

Ştiind că viaţa lor cerească,

Prin Hrist Isus le aparţine

’N făgăduinţi sfinte, divine.



Toţi ce au dus lupta cruntă

Purtată pe parcursul vieţii,

Se vor trezi-n zorii dimineţii

La viaţa veşnic ne-ntreruptă

Ce în etern n-o mai fi ruptă.



Se va striga din mii de guri:

"Moarte, boldul unde-ţi este?"

A luat sfârşit trista poveste

Peste-ale Domnului făpturi,

Cu chinuri, cu dureri şi uri!



Lumea, îşi va lua iar locul

În ordinea lui Dumnezeu,

Căci dragostea-I la apogeu

Prin moarte a fost antidotul,

Pentru salvare, mijlocul.



Flavius Laurian Duverna

13 iulie 2012