Poezie DIN FLOAREA NEMURIRII

DIN FLOAREA NEMURIRII



Apocalipsa 3:11

„Eu vin curând. Păstrează ce ai,

ca nimeni să nu-ţi ia cununa."



*****



Plânsetelor noastre Isus, ne dă veşnică alinare,

Zăgazurile cerului deschise-s în binecuvântare,

Prin Măreţia Lui ce-ntrece hotare închipuitoare,

Revărsă îndurările harului, spre a noastră salvare.



În ale vieţilor noastre toamne, în harul pocăinţei,

Încolţeşte şi creşte bobul de muştar al credinţei.

Şi-n cetatea Lui Sfântă, trecuţi prin ciurul căinţei,

Ne vom înălţa cântând în cor, cântarea biruinţei.



Mărgăritarele lacrimilor noastre ne vor însoţi,

Mai scumpe-n dimineaţa însorită vor străluci.

Purtate pe valurile tot mai albastre vor licări

Ca nişte nestemate, palatul regesc îl vor polei.



Cântarea prin inimă pătrunde, har după har,

Ducând iubirea divină pe ale ei unde, nectar

Şi lacrimile strop cu strop, boabe de mărgăritar,

Răsfrâng bucuria-n locul durerilor ce dispar.



Cu strălucirea sfielnică-n limpezire şi puritate

Împletind sfinţenia cu fire de iubire-n dreptate,

Cu mulţumiri aduse Celui Prea Înalt, cu pietate,

Aprind dorul spre al înălţimi salt, în libertate.



La zborul în eternele stele, începe să-ncolţească

Dorul boabelor în lanul de spice, de viţă cerească.

Cetatea de Sus şi-a deschis poarta să primească,

Mirele cu Mireasa, să-nceapă nunta împărătească.



Cântarea spre înălţimi siderale, la porţile Măririi

Se-nalţă din inimile curăţite-n harul mântuirii.

Cu ochii deschişi larg, spre Împăratul Măririi,

Primi-vom împletită cununa din floarea nemuririi.



AMIN!