Poezie Aşteptarea

Aşteptare





Sub coaja de ou se aude mişcare,

Căci puiului traiul de-aici nu-i mai place,

Aşteaptă să vină doar clipa în care,

Ieşi-va afară din mica găoace.



Departe uitat jos acolo în tină,

Sub gheaţă în frig ghiocelul aşteaptă,

Să vină o zi cînd voios spre lumină,

Să poată străbate zăpada-ngheţată.



Căzut în genunchi adevărul suspină,

Aud glasul lui printre noi murmurând,

Dar vine o zi! cînd va fi iar lumină,

Aştept ziua aceea să vină-n curând.



Minciuna atunci va fugi ruşinată,

Acolo-n adâncuri în neagra-nchisoare,

Atunci printre oameni va fi întronată,

Lumina adevărului, marele Soare.



Un suflet ce-a fost cândva pradă-aroganţei,

Cu ochii-n păjanjeni plângând mai aşteaptă,

Să vină o zi ziua sfântă-a speranţei,

În care va fi judecata cea dreaptă,



Când uşa de gratii se dă la o parte,

Acelor ce-au fost condamnaţi fără vină

O vai ! aşteptare, cât duci de departe

De ei ziua aceea frumoasă, senină?



Un pat ţine parcă legată-n zăvoare,

O fiinţă ce parcă-i acolo de veacuri,

Visând zile bune şi vremi mai uşoare,

Aşteaptă să-i vină de undeva leacuri.



Cât eşti de amară cumplită-aşteptare?

Când laşi reci în suflet fiori ca de gheaţă,

Întreci câteodată-ndelunga răbdare,

Şi multora eşti o povară-n viaţă.



Pe-o uliţă-ngustă-ntr-un colţ de cetate,

Aşteaptă mireasa frumos pregătită

Cu albe veşminte sclipind de curate,

Un ceas când va fi de-al ei mire răpită.



Mă-ntreb de ce oare-i atît de sfioasă?

De ce are lacrimi de dor în privire?

Cât oare aşteaptă frumoasa mireasă

Aici fericită să vină-al ei mire?



Copii cei cunoşti din privirea amară,

Aşteaptă să vină iar tata acasă,

Vai! lungă-aşteptare din zile de vară,

Durere ce nu poate fi înţeleasă.



Coboară din cer rând pe rînd îngeraşii,

Se mângâie suflete-n clipele grele,

La mame ce-aşteaptă plângând copilaşii,

Ce cândva-au plecat sus acolo-ntre stele.



Aşteaptă slujbaşul răsplata să vină

Şi boul aşteaptă ieşirea din jug

Fecioare aşteaptă veghind în lumină,

Căci au în candele ulei din belşug.



Ce bine-i să ştii când eşti frânt de durere,

Să pui cămăruţei în taină zăvorul,

Aici să te-nchini Lui Isus în tăcere,

Şi-apoi să aştepţi de la El ajutorul,



Căci tot ce e bun de la Domnul coboară,

Spre noi într-un val uriaş de-ndurare,

Doar El ne trimite în clipa amară,

Nădejde şi pace în lunga-aşteptare.



Nu veşnic va fi norul greu şi furtuna,

Pe marea vieţii va fi iarăşi soare,

Tu însă fii treaz şi veghează într-una,

Fecioară-nţeleaptă ce stă-n aşteptare.





Amin Ilie Belciu Ianuarie 2004