Poezie Floarea Scumpă

Floarea Scumpă



Când m-am întâlnit cu Tine,

Isus prea drag, eram copil,

Dar ai sădit atunci în mine,

O floare... în luna lui April!



În sufletu-mi de dor înfrânt

Şi apăsat sub grea povară,

Ea a crescut ca din pământ

În cea mai dulce primăvară.



Nedespărţiţi, aşa creşteam,

Şi eu, şi floarea ce-ai sădit,

Şi tot mai mult înţelegeam

Doamne cum Tu m-ai iubit!



Atunci am simţit mângâiere

În floarea scumpă şi aleasă,

Şi prin nevoi, şi prin durere,

Noi am clădit aceeaşi casă.



Şi între timp, când a-nflorit,

Începând, să răspândească

Parfumu-i sfânt, m-a întărit

Prin lupta vieţii sufletească.



Credinţa-i miresmata floare

Şi-al ei balsam vindecător,

Mi-a potolit mâhnirea mare

În timp de cumpănă şi dor!



În ea, mi-am găsit odihnire

Şi-ncurajarea-n clipe grele,

Şi-am învăţat că în smerire

Se poate trece, peste ele.



Şi de-oi păstra-o neîncetat,

Această floare şi-a ei taină,

Având cugetul sfânt, curat,

Îmi va aduce-a nunţii haină.



Atunci la masa aceea mare

Voi fi prezent la cina sfântă,

Când oaspeţii în sărbătoare,

Îi vei privi-n haina de nuntă!



Te laud azi, Doamne Isuse,

Că-n mine floarea ai sădit,

Şi multele dorinţi, nespuse,

Prin ea, vor fi de-ndeplinit!



Flavius Laurian Duverna

26 aprilie 2008