Poezie Noaptea Învierii

Noaptea Învierii

(după Matei 28)



Un întuneric rece se-ntinde pe câmpie

Lumina lunii pare soră cu durerea –

E mută şi săracă a nopţii melodie,

Şi ca argintul pare-a fi tăcerea...



De sus, lucind uşor, stelele veghează

Şi este frig...şi tremură străjerii...

La mormântul lui Isus stau pază –

Ca nu cumva să-L fure ucenicii.



Dar, în crescendo, înspre dimineaţă

Pământul de-un cutremur e cuprins,

Căci a venit ca fulgerul, c-o albă faţă

Un înger, şi mormântul l-a atins.



A prăvălit puternic piatra la o parte

Triumfător, s-a aşezat pe ea –

Cu inima-n călcâi şi speriaţi de moarte,

Ostaşii-ncremeniţi spre el priveau...



Femeile, venite cu miresme

Nu-nţelegeau de e adevărat –

Dar el le-a zis: "Voi nu vă temeţi,

Cel ce-a fost aici a înviat!



***

Iar într-o cameră, uniţi de o fobie

Stau ucenicii, cu un lacăt încuiat–

Se tem...căci nu puteau să ştie

Că-nvăţătorul lor din morţi a înviat!



"Deschideţi uşile lumina să pătrundă!

Nu staţi, sfărmaţi zăvoarele tăcerii –

Strigaţi de bucurie, oamenii să-audă

Ce s-a ’ntâmplat în Noaptea Învierii..."



Tatiana Tarlev,

25 aprilie 2008