Poezie Făptură Nouă

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 41
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/16347-f-ptur-nou]Făptură Nouă[/url]

Făptură Nouă



Pentru iubirea cerească

Ce-n Isus am cunoscut,

Starea naşterii firească

Din natura omenească

S-a-mpotrivit la-nceput.



Dar prin multă stăruinţă

Am început, cu ardoare,

De-a porni, cu pocăinţă

Printr-o viaţă de credinţă

Pentru a face schimbare.



Nu pot să devin făptură

Nouă, fără transformare,

Dar ’n-a harului măsură

La Domnul ce se îndură

E sprijin sfânt şi-ndurare.



Iubirea, pân-la Golgota,

Până la crucea înălţată,

Şi-a-ncheiat sinistru nota

Şi-aşezată apoi în grota

Sub ostaşi greu sigilată,



Şi-a-mplinit, a Sa menire

Dăruindu-Se-n supunere,

Pentru scumpa izbăvire,

Pentru-a lumii mântuire

Piatră fiind, de-ncredere.



După principiul Ei Sfânt

Aş vrea zilnic să trăiesc,

Căci mi-arată în Cuvânt

Calea dreaptă pe pământ,

Cum să mă desăvârşesc.



Flavius Laurian Duverna

25 aprilie 2008
SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie Făptură Nouă | Salvatorul.ro
meniu prim
Prea mulţi dintre noi vrem lucruri de care nu avem nevoie şi avem nevoie de ceea ce nu vrem.