Poezie După Tsunami

După Tsunami



Trecut-au clipele de groază

Ce-n Orientul binecuvântat,

Cu paradisica zonă, o oază,

Mulţimi de vieţi, au secerat.



Când tihna era mai deplină,

Iar dorinţele multe împlinite

Se scurgeau lent în surdină,

Atunci, din valurile liniştite,



Şi-a ridicat Tsunami coama

Şi-n vuiet crâncen s-a-nalţat,

Şi frica i-a cuprins, şi teama,

Pe-oricare om de-a fi salvat.



Fugind de-a valului mărime

Mulţi prin copaci se căţărau,

Mânaţi de temerea-n micime

Să îşi scape viaţa, încercau.



În groaza cea mare-au aflat

Că-n faţa valurilor prin furie,

Ţâşneau izvoare, neîncetat,

Crăpând pământul, în urgie.



Pieirea atâtor mii de oameni

Poate că-i partea din eclipsa,

Ce poţi astfel, să îl asameni

Cum e descris-n Apocalipsa.



Şi moartea fără momentană

Avertizare, strict i-a surprins,

Ţinând furia grozavă în taină

Până ce valul crunt i-a prins.



Şi-au dispărut duse în adânc

Vechi insule, din largul zării,

Ca nişte pietre când se-arunc

Şi cad în jos, pe fundul mării.



Pământul şi-a mutat hotarul

Şi faţă de-axa-i de înclinare,

A balansat, trezind cântarul

De mii de ani, în nemişcare!



Ce poate fi-acum pentru noi,

Tsunami, prin cumplitul val,

Decât că ziua, cea de-apoi

E-aproape de-al ei carnaval?



Înalţă-ne, Doamne, privirea

Să fim cu capul drept în sus,

Să aşteptăm cu dor venirea

Cea scumpă-a Regelui Isus!



Şi-nvaţă-ne ca să pricepem

Că-n semnele grandorii Tale,

Sunt apeluri, ca să începem

O viaţă nouă, pe-o alta cale!



Să fim cu gândul toţi curaţi!

Şi chiar orice s-ar întâmpla,

Pe braţul Tău să fim purtaţi

Oriunde-am fi şi ne-am afla!



Flavius Laurian Duverna

10 ianuarie 2005, Stia-Italy