Poezie Va fi un ceas

Va fi un ceas



Va fi un ceas de plâns amar pe lume,

Un ceas întins, cât ţine-o veşnicie,

Când, despărțit de slăvile divine,

Vei fi-aruncat în flăcări şi ruşine,

Plătindu-ți trecătoarea bucurie...



Un plâns, cum n-ai plâns tu, ce râzi acuma

De pocăinţă, de Hristos, de cruce,

De calea-ngustă ce la Cer te-ar duce,

De ţi-ai lăsa păcatul la răscruce,

Spre Domnul de-ai porni pe totdeauna...



Crezând că poţi să-ţi făurești destinul,

Că ai doar drepturi în această viaţă,

Că-l poţi sfida pe Dumnezeu în faţă,

N-ai vrut să-L cauţi, să-I primeşti povaţa

Şi ai ales, pentru vecie, chinul.



De-ai plânge azi abaterea-ţi amară

Şi te-ar durea povara vieţii tale,

Chiar Dumnezeu, sub aripile Sale

Te-ar ocroti şi ţi-ar deschide cale,

Să moștenești eterna Primăvară...



Cărarea Lui nu-i grea, deşi-i spinoasă.

Intrând pe ea, tu intri-n sărbătoare.

Din mii de căi, ea e cea mai frumoasă,

Că pace-ţi dă şi-o viaţă luminoasă

Şi siguranţa vieţii viitoare.



Cum mâna Lui spre tine stă întinsă,

Acum, cât poţi simţi mustrarea-I dulce,

Nu te-mpietri, căci, dacă Se va duce,

La poarta veşniciei de-i ajunge,

Zadarnic ai să baţi, cu faţa plânsă...