Poezie GOLGOTA !!!

GOLGOTA



2 Cor. 5:15 „Şi El a murit pentru toţi,

pentru ca cei ce trăiesc, să nu mai trăiască

pentru ei înşişi, ci pentru Cel ce a murit

şi a înviat pentru ei."



*****



La Golgota în imagine clară, văd trei cruci,

Ma-nfior, văd un Om cu răni mari, adânci,

Se aude zarvă mare de gloate şi ciocane,

Păcatul adamic dezlănţuit din firile umane.



Robiile milenare, gem sub grea povară,

Robii, ce vin din veacuri cu durerea.

Şi iubirea-n inima Lui Isus se-nfioară,

Eliberarea omului de sub robie i-e vrerea.



Se aude ura condamnând la moarte, iubirea,

Un popor batjocorea înveninat, Nemurirea.

Păcatul adamic cu ultima suflare răcnea,

Plin de mânie în nemicnicia-n care icnea.



Între doi tâlhari, era pus Cel Prea Sfânt,

Întunericul cuprindea întregul pâmânt.

Călăii au împărţit hainele Lui între ei

Şi-au tras la sorţi cămaşa Lui, cei mişei.



Cu ură furibundă clocotea mânia-n Golgota,

Locul unde Neprihănitul pe o cruce era ţintuit,

Străpuns de piroane. Ura instiga la furie gloata

Şi-o coroană de spini i-au pus să fie umilit.



Ochii Lui străluceau plini de imensă iubire,

Din trupul cu răni, curgea sângele-n sfinţire.

Iubea şi ierta, spăla păcatul cu al Lui sânge,

Trupul, pâine pentru viaţă, pe cruce se frânge.



Avea trupul firav, istovit de grea povară,

Sub norii negrii se-ntunecă întreaga zare,

Pe crucea de lemn, lumina se-nfioară,

Fiul semnează cu a Lui sânge: IERTARE!.



El Regele regilor, Împăratul împăraţilor,

Pus între nelegiuţi, El, Cel fără de păcat,

Cu stoicism a ascultat ecoul ciocanelor

Şi sângele, spre iertare, să curgă a lăsat.



Fiul Omului, Dumnezeul Isus atârna pe lemn,

Purtând cu El păcatul lumii, blând şi demn.

De bunăvoie trupul Lui la moarte, El l-a dat,

Să salveze omenirea de pedeapsa pentru păcat.



Pe o tăbliţă stătea scrisă, spre ştiinţa tuturor,

Vina:„Acesta este Isus, Împăratul Iudeilor!"

Şi astfel ceea ce spusese Isaia, s-a împlinit,

Fiul Omului din dumnezeire, aşa a pătimit.



Tăcute umbre poartă cu ele geamătul amar,

Pe umeri gârboviţi sub a păcatului pradă,

Un fior al urii, străpunge iubirea la Calvar,

Urlă viforul frânt. Nu-i vine să creadă!



Pe crucea de lemn, atârnă Învingătorul

Şi cât de mult s-a căznit să-l nimicească,

Dar tocmai pe cruce, El, Isus Biruitorul

Revarsă iubirea, pe Tatăl Să-L Slăvească.



Tatăl, spre oameni a-ntors faţa de la El,

Iar Isus murea jertfă pentru om, ca un Miel.

Omenirea pierdută, un dar minunat a primit,

Mântuirea, ce-i aduce împăcarea cu Tatăl Slăvit.



Amin!