Poezie De-ar fi...

De-ar fi...



De-ar fi-o fărâmă, să pricep

Din prea-nalta Înţelepciune,

Aş fi-n stare-ndată să încep

Cu Ea să trec peste genune,

Şi strategii alte...să concep.



Şi Tatălui Sfânt să-i predau

În tot, prea slaba mea fiinţă,

Să nu mai fiu din cei ce n-au

În suflet bulbul de credinţă,

Ce-n calea vieţii, murmurau.



De-ar fi-o fărâmă, să-nţeleg

Din Dragostea-I dăruitoare,

Aş fi-n putere să-mi dezleg

Lanţul sclaviei, în subjugare,

Să pot să fiu liber, şi întreg.



Prin Ea să-ncep ca să cresc

Spre sacrul ideal al sperării,

Spre-acel bine Dumnezeesc

Desăvârşind zelul cercetării,

Şi-n tot ce-i bine să-nfloresc.



De-ar fi-o fărâmă, să pot şti

Din taina păstrată-n veacuri,

Aş fi în stare, de-a îndrăzni

Să-mi rup, ale robiei lanţuri,

Şi sufletu-mi spre-a-mi linişti.



Şi să-I cunosc... a Lui voinţă

Prin dragostea atât de mare,

Când la Golgota-n suferinţă

Pe cruce-a fost triumfătoare,

Jertfindu-Se... prin umilinţă.



Flavius Laurian Duverna

23 aprilie 2008