Poezie Din Geneză

Din Geneză



Şi când creaţia, a început,

Şi pământul, soare şi lună,

Şi mii de stele, au apărut

A fost numită: foarte bună!

....................................

Pământul, cel pustiu şi gol

Cuprins în haos şi-ntuneric,

Şi-a restrâns apele-n ocol,

Într-un glob în formă sferic.

....................................

Domnu-a zis: ,,Fie lumină!’’

Şi ea de noapte-a despărţit,

Întâia zi, ce-a fost deplină

Cât timp lumina a strălucit.



Iar apele, ca să le împartă,

Dintre-alte ape-nvolburate,

El a gătit cerul să despartă

A lor cuprinderi, măsurate.



S-a arătat de grab-uscatul

Şi el a fost chemat pământ,

Completând astfel în spaţiul

Planetele, prin glasul Sfânt.



Şi-au fost făcuţi luminătorii:

Unul de zi, unul de noapte,

Ce s-au numit guvernatorii

Ai lumii, care-a fost create.



Şi soarele, el imediat locul,

Pe ceru-albastru, şi-a fixat,

Eternizându-şi, astfel focul

Căldura în raze-a revărsat.



Luna...şi-a preluat lumina

De-a reflecta în strălucire,

Şi-a devenit, astfel regina

A nopţilor, prin stăpânire.



Pe cer, El stelele a rânduit

Pe-a lor cărări prestabilite,

În vastul drum, prin circuit

Să-şi ducă faima neclintite.



Prin spaţiul inter planetar

Mulţimi cohorte, în Galaxii,

A fost trasate de-un hotar

Cu sori, şi-alte sisteme vii.



Prin legile, ce le respectă

Şi nu se-abat din calea lor;

În ordinea sacră, perfectă,

Ele-L măresc, pe Creator.



Astfel au fost şi-or rămâne

În veci lucrări nepieritoare,

În Universul ce-ncă spune

Că Dragostea e creatoare!



Flavius Laurian Duverna

20 aprilie 2008