Poezie Unde Doamne, să mă duc?Vizualizări: 67
Scrisa: miercuri, 31 octombrie 2012 la 08:52:46 BBCode: [url=/poezie/id/1641-unde-doamne-s-m-duc]Unde Doamne, să mă duc?[/url]
Unde Doamne, să mă duc?
Unde Doamne, să mă duc,
Căci Tu ai Cuvântul vieţii?
Din zori scumpi ai tinereţii
Am vrut cu drag să apuc,
Pe drumul ce urcă-n sus,
Pân-la Tine, scump Isus!
S-ajung în ţara cea sfântă,
Patria prea mult râvnită
Cu-al ei statut: ,,fericită",
Unde îngeri veşnic cântă
Spre slava-Ţi la apogeu,
Intonând cântări mereu.
Unde Doamne, să mă duc,
Departe de-a Ta iubire,
De preasfânta-Ţi mântuire
Care dragostea mi-aduc,
Prin sângele de la cruce,
Şi paşii vieţii-mi conduce?
Pân-la Tine, Doamne bun!
Vreau s-ajung în strălucirea,
'N Slava-Ţi şi neprihănirea
Şi-n suflet pacea s-adun,
Pacea sfântă pentru care
Te-ai dat Jertfă salvatoare!
Flavius Laurian Duverna
13 iulie 2012
Nu a fost notată încă!
Nu a primit aprecieri încă!
Nu a fost comentată încă!
meniu primBinecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care, după îndurarea Sa cea mare, ne-a născut din nou prin învierea lui Isus Hristos din morți, la o nădejde vie. ( 1 Petru 1:3 )