Poezie Dorul Veşniciei

Dorul Veşniciei



Pe-acest pământ blestemat

Cuprins de-amar şi suferinţă,

Sunt lacrimi multe de vărsat

Căci sunt dureri în neputinţă.



Dar El nu ne-a lăsat singuri

El, Domnul ce e bun şi Sfânt,

Chiar de noi în multe rânduri

Ne-am depărtat dela cuvânt.



Ne-a auzit al nostru geamăt,

Ne-a perceput crunta durere,

Care la El ajuns-a-n freamăt

Prin glasul rugii-n priveghere.



Şi când în marea Sa-ndurare

Răspuns El ne-a dat la cereri,

Credinţa a prins îmbărbătare

Şi s-a întărit, prinzând puteri.



Şi Doamne, totu-i cu putinţă

Acelui, ce-n Tine se-ncrede,

Căci scumpa Ta făgăduinţă

El printre lacrimi o-ntrevede!



Când îl ridici din strâmtorare

Spre-a regăsi zorii bucuriei,

În suflet dragostea Ta mare

Aprinde-un dor, al veşniciei!



Flavius Laurian Duverna

20 aprilie 2008