Poezie La Florii

La Florii...



Şi plouă la Florii...

demult, când măgăruşul a păşit

ducând în spate Mielul Ispăşirii,

tot ceru-a plâns, căci negreşit -

acei barbăţi, femei, copii

nu-nţelegeau esenţa mântuirii...



Şi ucenicii Îl lăudau...

pe cap purtând a dragostei cununi,

„Te binecuvântăm, Osana, slavă Ţie!

pentru că am putut vedea minuni"

şi hainele pe jos le aşterneau

cu inimile înecate-n bucurie...



Şi fariseii se gândeau...

şi au cerut de la Isus certarea

acelor ucenici, pentru că-i deranja -

s-audă glasurile care Îl lăudau

ei ar fi vrut să-năbuşe cântarea

care, ca şi-Împărat Îl alegea...



Şi El a plâns...

cădeau şiraguri lacrimile sfinte

căci Îl durea indiferenţa lor, şi nepăsarea -

ei se asemănau cu văruitele morminte

Iar vorba Lui nu i-a atins

şi nu I-au înţeles mustrarea...



Şi azi te rog să vii

la mine-n inimă, în suflet să Te am

să-mi înflorească-n viaţă numai crini -

privesc afară, lacrimi albe curg pe geam

aşa este, când plouă la Florii

îmi amintesc de-a Tale lacrimi...



Tatiana Tarlev,

19 aprilie 2008