Poezie Vremuri grele...

Vremuri grele, ceață, criză...

Bântuie prin lume-o briză

De lucrări preapăcătoase

Ce pătrund până la oase

Și fac traume nemiloase...



Unii n-au unde depune

Bogății ce-au strâns în lume

Iar sărmanii fără „nume”,

Mulți cum nu se poate spune,

Chinuiți...Se sting de foame!



Este-așa cum ni s-a spus

Că va fi al lumii apus.

Păcatul în toate-a pătruns

Și-a ajuns atât de sus

Că la loc de cinste-i pus!



Este-atâta nedreptate

Și inimi seci și înghețate...

Vin dezastre neașteptate,

Ciume, foamete și toate

Care-mprăștie zilnic moarte...



O, cât strigăt de durere,

Cât necaz, nemîngâiere...

Ce tumult de rea voință,

Cât plânset și suferință

Și lipsă-acută de credință...



Cei ce mai au „ochi”, să vadă!

Cei ce au „urechi”, să audă!

Domnu-I gata să revină

Pentru-aceia ce-n inimă

Au o rază de Lumină

Din Lumina Lui Divină!



Cei nedrepți, și mai departe,

Nedrepți fie pân’ la moarte.

Cei ce vor să se-ntineze,

Iadu-o să-i mai lumineze...

Dar voi, cei neprihăniți

Tot în sfințenie să trăiți!



Cine-i sfânt, să se sfințească;

Din Cuvânt să se hrănească

Și pe Domnul să-L cinstească

Că-n veci o să Împărățească

Cu El, în slava Sa cerească!



Zaragoza 12/07/2012

de Ioan Hapca (Ionică)