Poezie Mulţumesc, pentru Cruce!

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 64
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/16442-mul-umesc-pentru-cruce]Mulţumesc, pentru Cruce![/url]

Mulţumesc, pentru Cruce!



Mulţumesc lui Dumnezeu, pentru cruce,

Pentrucă prin cruce, fericit sunt lângă El!

Căci Şi-a făcut milă prin chemarea dulce

Îndreptându-mi paşii, spre un candid ţel,

Spre un scump ideal, cu-n sublim Model.



Mergând cu speranţă pe calea cea bună

Mă predau cu totul, pe-al Lui sfânt altar,

Vreau sa îmi duc crucea, în zi de furtună,

Mergând tot nainte, în drum spre Calvar

Şi să-mi plec genunchii la Tronu-I de har.



Zilnic vreau prin cruce, să privesc în sus

Spre cerul albastru cu-ascunse splendori,

De-unde aştept să vină, Domnul meu Isus

Înconjurat de îngerii, zeci de mii, pe nori

În slavă şi-n glorie, şi-n scumpe splendori.



Mulţumesc lui Dumnezeu, pentru cruce

Pentrucă prin cruce, viaţ-mi e asigurată,

Văd că tot mai mult ea spre cer mă duce

Şi-mi călăuzeşte mersul, pe-o cale curată

Urcând tot mai sus, spre ţinta cea naltă.



Ea mă pregăteşte, zilnic, în speranţa vie

De-a nutri-o în suflet, mereu tot mai sus,

Când prin Jertfa sfântă, drept la părtăşie

Voi avea de-a pururea, lângă al meu Isus

Căci acum speranţele, în El mi le-am pus.



Şi să-I văd mărirea sacră, cea din veşnicii,

Ce Şi-a dezbracato, ca şi-un Prunc venind

La ieslea din staul, în prea sfinte simfonii,

Spre care smerit în duh, mâinile-mi întind

Căci har prin salvare, în cruce mă cuprind.



Flavius Laurian Duverna

17 aprilie 2008
SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie Mulţumesc, pentru Cruce! | Salvatorul.ro
meniu prim
Lăudaţi pe Domnul! Lăudaţi pe Dumnezeu în Locaşul Lui cel Sfânt, lăudaţi-L în întinderea cerului, unde se arată puterea Lui!