Poezie Din suferința cea mai grea

Din suferința cea mai grea, din chinul răstignirii,

Hristos te caută să-ți dea tot harul mântuirii,

În locul plânsului amar, balsam de mângâiere,

Și-n locul bocetului trist, cântarea de-nviere



În trupul țintuit pe lemn, în cuie blestemate,

Hristos a dus pedeapsa ta, zdrobit pentru păcate,

A fost vreodată undeva iubire mai de seamă?

N-auzi cum de pe Golgota, Hristos și azi te cheamă?



Isus a luat asupra Lui murdarele-ți veșminte,

Purtând blestemul de păcat în ranele Lui sfinte,

Ca să te-mbrace ca un prinț, în haina Lui regească,

Și să te ducă-n slăvi de vis în casa Lui cerească.



El șterge tot trecutul tău de moarte și rușine,

Te face fiu de Dumnezeu, moștenitor cu Sine.

De ce nu vrei să lași acum cărarea de pierzare?

Să vii la crucea Domnului ca să primești iertare?



În universu-întreg nu e,și nu va fi vreodată

Un alt slăvit Mântuitor și-o altă jertfă dată.

Asculta azi chemarea Lui, aleargă azi la cruce,

La sângele care pe veci salvarea îți aduce!



Nu simți acum fiorul cald, și-o sete arzătoare,

După slăvitul har de sus, un dor după iertare?

Adu la Cruce vina ta și-ntreaga-ți agonie,

Hristos le ia, și-ți dă în schimb Slăvita Veșnicie!