Poezie Privind la cruce

Gandul departe ma duce

Si-adanc ma-nfior

Cand vad un Om cu o cruce

Si rani care dor!



Aud zarva de gloate

Si-un urlet grozav,

Vad un bici cum loveste

Un trup slab si firav.



Peste tot, jos pe pamant,

Vad ura si lacrimi,

Aud un popor condamnand

Un Om fara patimi.



Cat de departe a ajuns

Omenirea de vechea ei stare!

Pacatul incet a distrus

Tot ce a fost sfant si valoare!



Exista oare cineva

Sa salveze lumea condamnata,

Sa poata curati ura din ea

Sa recladeasca cetatea ruinata?



Iata...apare un Om

Ce pacatul omenirii il duce.

El trece pe uliti domol

Purtand pe umeri o cruce.



Se poticneste si cade mereu

Sub povara prea grea de pacate,

Plangand, urca incet si cu greu

Sub potopul de lovituri,printre gloate.



Omul si Dumnezeul Isus

Sta pe lemn atarnat,

Unde de bunavoie S-a pus,

Cu trupul Lui fara pacat.



Ii vad parca ochii senini

Atat de plini de iubire!

Trupul de rani este plin

Caci atat a platit pentru mine.



Pe cruce, Isus iubeste si iarta,

Spaland cu sangele sfant,

Omenirea profund vinovata

In fata Celui ce-n veci este sfant.



Iubirea incet, incet, se scurge

De pe crucea de chin si durere.

O inima de mama se frange,

Iar omenirea se scalda-n placere.



Sangele sfant al lui Isus

A curatit orice urma de vina.

Tatal spre noi Si-a intors

Privirea-I de dragoste plina.



Ce dar minunat a primit

Intreaga omenire pierduta!

Isus pentru ea s-a jertfit

Ca sa devina curata si sfanta.



A recladit Cetatea Iubirii

Pe locul de ura-mbibat

Si a pus puterea invierii

In trupul dominat de pacat.





Iar eu, mai tarziu am ajuns,

Smerita, la crucea durerii.

Atunci am primit iertarea de sus,

Pacea si bucuria-nfierii.