Poezie O RAZĂ DE LUMINĂVizualizări: 68
Scrisa: miercuri, 31 octombrie 2012 la 11:18:58 BBCode: [url=/poezie/id/16460-o-raz-de-lumin]O RAZĂ DE LUMINĂ[/url]
O rază sfântă-a coborât din ceruri
Şi a făcut lumină pe pământ
Lăsând iubirea până peste veacuri
Să aibă-acelaş minunat veşmânt.
A îndemnat pe oameni la iubire
Şi le-a sădit în inimă-o sămânţă
Aceasta va-ncolţi-n neprihănire
Iar dragostea va creşte în mlădiţă.
Şi multe fiinţe reci de-a lumi soartă
Pe-al vieţi drum , perdut-au eii iubirea
Dar la-ntâlnit pe Domnul, şi de-odată
În viaţa lor s-a petrecut ceva.
În viaţa lor pătrun-sa iar iubirea
Ce le-a-mpărţit din tainicul veşmânt
Să poată îmbrăca desăvârşirea
Pentru o zi cînd va veni Cel Sfânt.
El este dragostea desăvârşită
El este unicul Mântuitor!
Fără de EL, noi n-am avea izbândă,
Şi am sfârşi ca orce muritor.
Dar noi avem speranţa învieri
Aşa cum El, a înviat odată!
Aceasta e dovada revederi
Cuvântul Său ne-a fost lăsat dovadă.
15/04/2008gl
Nu a fost notată încă!
Nu a primit aprecieri încă!
Nu a fost comentată încă!
meniu primÎn adevăr, Legea, care are umbra bunurilor viitoare, nu înfăţişarea adevărată a lucrurilor, nu poate niciodată, prin aceleaşi jertfe care se aduc neîncetat în fiecare an, să facă desăvârşiţi pe cei ce se apropie.