Poezie Ai să-nţelegi...

Ai să-nţelegi...



Suntem grăbiţi şi ziua zboară,

De parcă timpul altfel se măsoară,

Pe cel căzut în grabă îl privim,

Răbdare n-avem o mână să întindem!

Grăbiţi suntem o floare să atingem,

Ba chiar în fuga noastră o strivim!

Uităm de luna şi cerul înstelat,

Ne enervăm dacă o ploaie ne-a udat,

Că soarele nu-i doar lumină şi căldură,

Uităm că ne rotim în juru-i!

Fără de el nu are ploaia rost,

Iar noi udaţi nicicând nu am fi fost!

Acoperiţi de informaţii inutile,

Atenţiei în grabă umplem sertărele,

De parcă mâine, din nou o să-ntâlnim

Tot timpul scurs ...doar amintirile

Rămân cu noi şi cugetăm la ele!

Şi-atunci de ce atâta grabă,

De ce atâtea griji nu rabdă,

Povară să ne fie mai uşoară,

Să le lăsăm pe toate din-afară?

Sau în cutii să le închidem,

Putem zăvoare să le punem.

Cu Dumnezeu ca să vorbim uităm,

În rugăciuni ca să-L chemăm

Şi-n seama Lui cu grijile lăsate,

Senini să mergem mai departe,

In slavă şi slujire adevărată,

În gândul drept unit cu faptă.

Să ne-amintim de toate mai presus,

Forţa iubirii prin cuvânt tradus,

In dragostea de-aproapele şi Dumnezeu,

De tot ce-ţi iese-n drumul tău, al meu!

Căci întrebaţi vom fi, când vom păşi

Tăcând, de praful de stele atraşi,

Nu numai câte fapte bune am făcut,

Ci câtă dragoste în ele-am pus!

***

Mereu aceste toate de-ţi vei aminti,

Atunci când din adâncuri te întorci,

Pe lângă floare iarăsi de-ai să treci,

Deşi călcată, cum înapoi s-a ridicat

Numai privind-o, aproape eşti salvat!

Şi vei vedea mirat că ai şi timp,

Iar graba prin sertare ţi-ai uitat!

Priveşti la soare şi cerul înstelat,

Cu cei de lângă tine mai atent,

Un bine ai să-l făci la timpul lui,

Între ce spui şi faci egalul pui!

Accepţi că lumea nu o poţi schimba,

Puterea ai în tine să o accepţi aşa,

E minunat să ştii cât de puternic eşti,

E şi mai minunat puterea să n-o foloseşti

Şi-n inimă ai să te descoperi mai bogat,

Poţi dărui oricât izvoru-i nesecat,

Căci porţi în ea pe Dumnezeu adevărat,

Dorind mereu să-i simţi îmbrăţişarea,

Aşa cum apa ploii o aşteaptă floarea!

Şi-ai să-nţelegi... eşti o rotiţă undeva

Şi ai însemnătatea ta ....

***

E poate versul meu prea întristat,

Greoi şi-adesea parcă încurcat,

Dar rândul lui mi-aduce mângâiere,

De nu-l adun uitat e prin unghere,

La fel ca şi ideea ce m-a fulgerat,

Căci gândurile luminează o secundă,

Şi duse sunt ca adierea blândă!

Ele reflectă o stare depăşită

Cu ajutor, de Dumnezeu şoptită,

Poate şi altora o pildă să le fie!

Le afişez aici de fiecare dată,

Sa nu rămână într-o carte îngropate.

Îţi mulţumesc dacă mi-ai dat dreptate,

Răbdare de-ai avut până la capăt!



12.04.2008