Poezie Unde este cărturarul?

1Corinteni 1:20



Se trec culorile încet

Din proaspete în vestejite,

Parcă s-anunţă un regret

În propoziţii amorţite.



De-odată înţelegi că nu

Se mai repetă-a doua oară

Şi Dragostea ce se pierdu

Ca şi trecuta primăvară.



Încerci grăbit să linişteşti

Fiorul fricii ce te-atinse –

Că tu mai eşti... da, tu mai eşti

Cu-nvăţăturile descrise.



Mulţimea vocilor conving

Că va mai fi Credinţa dată

Şi cu încetul te împing

Din îndoieli pe calea lată.



Gloatele unde-nveselesc

Suflete goale şi-nvăţate

Ce neobosite povestesc

Că Dumnezeu este departe.



Călăuzindu-se pe rând

Cărui şi cum îi dă prin vână

Că, Domnul, zic, nu are când,

Căci El mai trebuie să vină.



Chiui şi tu înviorat

Aprinderea-ţi să nu se stingă

Că Dumnezeu este plecat

Şi poţi să te conduci şi singur.



Ci anii pleacă rând pe rând

Ca şi a altor ca şi tine

Şi sufletu-ţi, îmbătrânind,

Pierdu şi pofta de lumine.



Entuziasmele-au apus –

Căci vreascul cât poate să ardă?

Pe tinerei i-asculţi supus

Ce nu pot locului să şadă.



Însă şi ei în faliment

S-or prăbuşi fără speranţă

Cărturăriei monument

Pe un mormânt fără de viaţă.