Poezie Să învăț să fiu ca Tine

Să-nvăț ce e Cărarea.

Pe drumul Tău cel drept

Să pășesc înțelept,

Venirea Ta s-aștept.



Să-nvăț ce e Cuvântul,

De Tin' să nu mă las.

Să strâng în al meu vas

Cuvânt în orice ceas.



Să-nvăț ce e iubirea

Când crucea grea o port

Și-n mine să socot

Că Tu ești totu-n tot.



Să-nvăț ce e uitarea

Când ochii mei au plâns

Și inima a strâns

Amarul din ascuns.



Să-nvăț ce e tăcerea

Când mulți alții vorbesc

Și râd, și chicotesc,

La colțuri clevetesc.



Să-nvăț ce e cântarea

Născută în suspin

C-atunci voi ști să vin

La tronul Tău divin.



Să-nvăț ce e răbdarea

Când toate stau în loc,

Nu 'naintez deloc

Și sunt trecut prin foc.



Să-nvăț ce e tristețea

Când stau îndepărtat

Și sunt mereu plecat,

Pe căi înstrăinat.



Să-nvăț ce-i bucuria

Când vocea Ta aud

Și-atunci am să surâd,

Cu cerul am să râd.



Să-nvăț ce-i suferința

Ce Isus a-ndurat

Ca să nu uit vreodat'

De unde m-a scăpat.



Să-nvăț ce-i ascultarea

De sfatul Tău ales

Ca astfel al meu mers

Va fi cu rost și des.



Să-nvăț ce-i mulțumirea

Când Tu îmi dai puțin

Că de te am pe Tin'

Am totul pe deplin.



Să-nvăț ce-i dăruirea.

Să dau din banul meu

Celui care din greu

Se zbate pentru-n leu.



Să-nvăț ce-i închinarea

În rugă când mă plec.

Cu Tine să petrec

Clipe de har ceresc.



Să-nvăț ce-i alinarea

Când trupu-i ostenit

Că-n tihnă-n asfințit

De Tine sunt păzit.



Să-nvăț ce-i umilința.

Mai mic să fiu oricând

În fapte și în gând,

Din timpul meu jertfind.



Să-nvăț ce-i lepădarea

De patimi și plăceri.

Să nu mai port poveri;

La toate să spun 'ieri'.



Să-nvăț ce-i pocăința

Cu lacrimi să stropesc

Viața-mi și să cresc

În ce-i duhovnicesc.



Să-nvăț ce-i libertatea

Când robul tuturor

Voi fi și astfel să mor

De min' , să fiu al lor.



Să-nvăț ce-i biruința

Când voi ajunge acas'

Și-n urmă am să las

Trecutul fără glas.



Să-nvăț sa fiu ca Tine

Și visul meu mereu

Și stea, și curcubeu

Tu să fii Domnul meu.