Poezie PARINTE CERESC

PARINTE CERESC



1 Ioan 1:1-2

„Ce era de la început, ce am auzit,

ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit

şi ce am pipăit cu mâinile noastre,

cu privire la Cuvântul vieţii,"

„pentru că viaţa a fost arătată,

şi noi am văzut-o, şi mărturisim despre ea,

şi vă vestim viaţa veşnică, viaţă care era

la Tatăl, şi care ne-a fost arătată;"

*****

Părinte, al veşniciei, Stăpâne creator!

Pe-ntinderile albastre, Atotstăpânitor

În Universul Tău, ai făcut o fiinţă din lut

După chipul şi asemănarea Ta, l-ai făcut.



I-ai pus în nări suflare şi viaţă i-ai dat

L-ai pus în grădină, în Edenul minunat.

Fiinţa în Grădina Eden, era un om fericit,

Numele lui era Adam aşa l-ai numit.



Din coasta lui ai făcut-o pe Eva, femeie,

În Grădina Eden, omul singur să nu steie.

Ai pus toată iubirea Ta în minunata Creaţie,

Ai lucrat din dragoste cu migală şi graţie.



După un veşinic plan, din începuturi,

Ai făcut Creaţia Ta, pe principii Sfinte.

Mândria şi-a alcătuit ale ei proiecturi,

S-a-nălţat să lovească în Tine Părinte,



Şi virtutea ascultării de el s-a dezlipit.

Şarpele viclean la îndoială i-a ademenit

Şi cu şiretenie l-a făcut pe om, păcătos

Omul a ajuns nefericit şi un om fricos.



Putere fără margini, ai pregătit un plan,

Tu, Ocean de iubire ai plănuit o salvare.

Omul nu l-ai creat ca o lucrare în van,

Avea-i pentru el, o Jertfă mântuitoare.



Sub povara păcatului omul, nu mai moare

Căci, Cuvântul veşnic L-ai lăsat să coboare

În vale, în colosul de jaf şi desfrânare.

Ca să scoată omul din veşnica pierzare,



Să-l scape de sub tortura mizeriei sale.

Din chingile răului, ce-l chinuie tare.

Părinte al veşniciei ai dăruit omului,

Iertare divină prin revărsarea harului.



Prin al Tău Fiu ce-a coborât din astral,

Ai dus la-ndeplinire planul magistral.

Ca să faci omul veşniciei, prin credinţă,

Isus a coborât din Slavă-n umilinţă.



Şi-a-nvins prin jertfa iubirii, tot răul.

Învingător pentru vecie, El Adevărul.

Mândria şi astăzi vrea să stăpânească,

Cu furie pe om se luptă să-l lovească



Se căzneşte, omul să nu afle adevărul,

Să nu primească-n inimă Salvatorul,

Să nu-i fie gândirea transformată,

Să nu-ţi spunem Dumnezeule, Tată.



Părinte ceresc, în harul Tău cresc,

Trăiesc în neprihănirea dată de Tine.

Am ochii şi pasul spre orizontul ceresc

Şi gândul şi inima îndreptate spre Tine.



Ajută-mă să n-am alt Dumnezeu, altă cale,

La oameni adevărul să-l spun fără sfială,

Să sorb din iubirea şi învăţăturile Tale,

Să trăiesc o viaţă sfântă, pură, siderală.



Deschide-mi ochii bine, sufletu-mi să vază

Lumina Ta cerească ce calea-mi luminează,

Dincolo de mormânt, să pot vedea acea rază

Ce duce acolo unde viaţă veşnică urmează.



Ascultă Doamne, Te rog, a mea rugăciune,

În ceasul din urmă, să n-ajung să rătăcesc,

La venirea Ta, şi mie Tu, să-mi poţi spune,

Hai vino slugă bună pe plaiul meu ceresc.



Amin!