Poezie Tăcuta iubire

Tăcuta iubire



Abandonat pe al uitării şi visării mal

În solitudine purtat de al tăcerii val,

Vorbind mai puţin, mai scump la cuvânt,

Poţi să atingi Necurpinsul tăcând!



Singur o vreme de stai din a ta vrere,

Deşertu-ţi din suflet curând va-nflori,

Pe aripi de vânt plutind printre stele,

Stăpână te are iubirea pe tine, pe ele!



Păstrează în suflet adânc un colţ neatins,

La fel ca şi crinii ce nu torc şi nici ţes,

Vină de-ţi faci din ceva, mai las-o deoparte,

Iar firul în patru nicicând nu desparte!



Poarta de fildeş când treci, grijile lasă,

Fă-ţi căpătâi din cerul boltit de mătasă,

Genunchiul îţi pleacă, închină şi versul,

Celui ce are în grijă întreg universul!



Apoi cu gândul albit, tăcut şi smerit,

Tu rob al plăcerii pe pământ risipit,

Respiră sorbind cu ochii la cer,

Licoarea iertării din Sfântul Potir!



Simţi-vei fiorii trăirii sublime,

Ce templu-ţi pătrunde cu raze divine,

Născând dorinţa din lumea cerească,

Să fii om dar liber de firea lumească!



Limpezi răspunsuri ca stele făclii,

Din cerul deschis pentru tine,sunt mii

La ruga-ţi fierbinte de-i sfânt obicei,

Să fii iar în lume dar nu şi al ei!



31.03.2008