Poezie Satul meu

În satul meu, ce-l port şi azi în gând

La fel cum se gătea în primăveri,

Mă furişez adesea ascultând

Bobocii alintaţi de-un soare blând

Cum se deschid de bucurie-n meri ;



Cobor apoi pe râu, din deal, izvor,

Doar să clătesc în ape cristaline,

Stârnind mireasma pâinii din cuptor,

A morii piatră, ca să mă strecor

Prin lanul verde, crud, iarăşi în mine ;



Azi-dimineaţă roua m-a trezit

Când îmbăia de zor o ciocârlie,

Dormeam pe câmp, trifoi, de ieri cosit,

Însă un nor, spre casă m-a gonit

Şi cât de-aproape-am fost atunci de glie,



Iar ca s-ajung mai repede în sat,

Pe a fântânii roată m-am rotit

Şi-n stropi, apoi, de ploaie m-am uscat

În lutul prispei ce l-am încălţat

Când prima oară-n viaţă am păşit ;



Dar astăzi, furişat pe lângă soare,

Mă leagăn în clopotniţa bătrână,

Vestind, în bronz de clopot, sărbătoare :

E vineri, este "Vinerea cea mare "

Când cuiu-a sângerat în a Lui mână,



Însă de Paşti, voi fi lângă Isus,

Din ochii lui să mă aprind lumină,

Să ard încă un an pe unde-s dus,

Rugându-L să mă ia acolo sus

Când lacrimile cerii-mi se termină,



Acolo unde dorul nu mai doare,

Şi lanu-mi cântă doinele la nai,

Acolo unde dragostea izvoare

Şi merii mei se bucură în floare,

În satul ce e gura mea de rai.



Valeriu Cercel