Poezie Primeste, Doamne, ruga

Primeste, Doamne, ruga mea tarzie

Caci eu Te chem cu sufletul zdrobit.

Am pribegit prin lumea cea pustie

Dar vin la Tine sa fiu izbavit.



Cand ziua se itise la fereastra

Eu am pornit grabit in lucrul meu;

Uitasem sa-mi plec inima de piatra

Si sa-Ti cer ajutorul peste greu.



Uitasem sa Te rog sa fii cu mine

Cand ochiul imi privea imagini reci;

Urechea asculta ganduri straine

Ce o-ndemnau sa umble pe poteci.



Iar buzele imi ramaneau tacute

La vorbele-aruncate ca sageti

Spre cei umili ce fara de cuvinte

Primeau ocara celor ne'ntelepti.



Si inima -ce jalnica poveste!

Parca nici eu nu o recunosteam.

N-am strans la timp Cuvantul Tau din Carte

Si-acum in fata Ta pacatuiam.



Iar pumnii adunau lucruri desarte

Din tot ce lumea-ntreaga lepada.

Picioarele imi hoinareau departe

Dar sufletul nu mai putea rabda.



Un gol din el isi cerea bine dreptul

De-a fi umplut cu ce se cuvenea;

L-am ascultat si n-am pierdut prilejul

De-a ma preda in dreapta mana Ta.



Si-acum primeste ruga mea tarzie

Caci eu Te chem cu duhu-nvigorat.

Ca mi-a apus umblarea prin pustie

De cand Isuse iarasi Te-am aflat.



29 martie 2008