Poezie Dăruire

Dăruire



Într-o frumoasă dimineaţă

Cu soare dulce, în răsărit,

O floare s-a ivit din ceaţă

Pe o creangă ce-a-nverzit.



Ascunsă-n mugur s-a trezit

După a ei lungă dormitare,

Şi-ncet şi lent, a-mbobocit

Sub razele, calde de soare.



Şi-a desfăcut corola dulce

Şi petalele albe-au chemat,

Toţi flutaraşii, să mănânce

Nectarul bun ce-a adunat.



Astfel, a vrut să dăruiască

Al său meniu bun, delicios,

Şi mai departe să crească

Un fruct, aromat şi gustos.



Din nou cu drag să-l ofere

Şi pe acesta, spre hrănire,

Având în sine-o mângâiere

Că şi-a-mplinit a sa menire.



Astfel, aş vrea să fiu şi eu!

Ca floarea cea dăruitoare,

Asuns deplin în Dumnezeu

Prin fapte bune, jertfitoare.



Să-mpart nectarul adunat

Cu drag la toţi cei ce îl vor,

Să crească fructul aromat,

Spre hrana bună-a tuturor!



Să pot să-ajut prin voioşie

Pe cei flămânzi şi nevoiaşi,

Şi-n cea mai mare bucurie

La ce am, să-i fac părtaşi!



Să-nvăţ dela floarea curată

Ivită pe creanga cea verde,

Căci dăruirea, nici-o dată

Prin împărţire nu se pierde.



Astfel, îndeplinind menirea

Ce ne-aparţine, tot mereu,

Vom confirma că dăruirea,

E-un atribut din Dumnezeu!



Flavius Laurian Duverna

29 martie 2008