Poezie Frumuseţea naturii

Frumuseţea naturii



Într-o poiană sus pe vârf de munte,

Pe-un trunchi de lemn cu muşchi acoperit,

Stau şi privesc în jur lucruri mărunte,

Ce Bunul Dumnezeu le-a pregătit,



Ca omul să se bucure de ele,

Minunile divinului decor,

Legate cantr-o salbă de mărgele,

De Mâna unui Mare Creator.



Frumoasă e poiana-npodobită,

Cu un covor de flori înmiresmat,

Ce se deschid prin iarba înverzită,

De parcă-un grădinar le-a semănat,



Copaci bătrâni cu crengile-ncâlcite,

Ce scârţâie-n bătaia unui vânt,

Ca sunetul viorii obosite,

Ce zi de zi repetă-acelaş cânt.



Şi într-un cor cântând în armonie,

Mulţimi de păsărele se unesc,

Neobosite până-n seara cea târzie,

Din cântul lor frumos nu se opresc.



Sub mângâierea razelor de soare,

Şi adierea unui vânt uşor,

Parcă trăiesc un vis frumos în care,

Şi timpul s-a oprit aici din zbor.



Pun de o parte ceasul de pe mână,

Dorind să nu-l mai văd măcar o zi,

Căci parcă ţăcănitul lui se-ngână,

Cu-ale naturii mari minunăţii.



Vreau să păstrez imaginea frumoasă,

În adâncimea sufletului meu,

Şi să mă-ntorc de-aici din nou acasă,

Încrezător mai mult în Dumnezeu.



Căci cel ce poate valuri să oprească,

Şi păsărilor hrană să le dea,

Natura minunat să-mpodobească,

De grijă totdeauna-mi va purta.



Martie 2008 Ilie Belciu