Poezie Spre înălţimi...

Spre înălţimi...



L-a Ta chemare ce-n iubire

M-ai invitat cu glasul blând,

O, Isuse drag, Tu ca-ntărire

Îmi dai puteri, fiind plăpând.



Şi voi urca sus, spre înălţimi,

Tot mai aproape, către Tine,

Scăpat din negre întunecimi

Prin harul sfânt, care mă ţine.



Să fiu cu Tine-n veci de veci

In orice vreme şi-ori şi unde,

Şi prin necazuri, de mă treci

Puterile-mi, n-or fi plăpânde.



Şi mult mai sus, înspre zenit,

Să mă îndrept spre ţinte noi,

Spre rugu-arzând, nemistuit

Ce-nalţă-n flăcări, viu şuvoi.



S-ascult glasul sfânt, ceresc

Ce-n susurul liniştit cheamă,

S-arunc tot ce e pământesc

Şi să m-apropii, fără teamă.



Căci Doamne Tu mă iubeşti,

Şi-ai coborât din slăvi senine,

Din viaţa Ta, să-mi dăruieşti

Să pot sta veşnic lângă Tine!



Flavius Laurian Duverna

27 martie 2008