Poezie Creatiune

A fost candva...demult...

In ere-ndepartate,

El, Vesnicul Cuvant

Plutind usor pe ape.



Si din etern, din neguri,

A aparut un bob.

Atat era Pamantul:

Un fir de praf, doar colb!



Particule s-au adunat

Atom langa atom,

Iar glasul ca de tunet

L-a pravalit in gol.



Acolo, in universul

Mereu intunecat,

Ilustrul Creator

Atunci l-a asezat.



Si a facut lumina

In negura de jar!

A fost o zi senina

Si noapte apoi iar.



Cuvantul a rostit

O noua afirmare;

Apele s-au despartit

Iar cerul de azur apare.



Si-a fost o noapte fara stele

Si-o dimineata iar.

In ziua urmatoare

Lucra Domnul cu har.



Cuvantul ca de tunet

Rasuna iar si iar!

Si a facut uscatul

Si marea de clestar.



Si a facut sa cresca

Din pulberea de tina,

Verdeata, pomi si iarba

Cat timp a fost lumina.



Cand seara a venit

Pe-ntiderea de jar,

O zi iar s-a sfarsit

Si noaptea venea iar.



Apoi Cuvantul Vesnic

Facu luminatori

Si-i aseza vremelnic

Pe cerul fara nori.



Soarele lumina ziua,

Apoi el apunea,

Iar noaptea venea luna

Si iarasi lumina.



A fost o zi cu soare

Si-o noapte fara nori,

O noapte-ncantatoare,

Cu stele si culori.



Pe mantia cea sumbra

A noptii-ntunecate,

Stralucitoarea luna

Plutea usor pe ape.



In zari indepartate

Se vede-ntaia oara

Un rasarit de soare

Pe marea cea amara.



Pentru a cincea oara

Cuvantul a rostit

O noua, grea ,porunca,

Cu glasul mai rastit:



"Sa creasca pe pamant

Multimi de vietuitoare!

De pesti sa misune oricand

Oricare rau sau mare!



Iar pasari fara numar

Sa zboare, sa se-nalte,

Pe-ntinsul cer albastru,

Si iarasi sa coboare!"



Si iar a fost o seara,

Si-o dimineata iar!

Si pentru-a sasea oara

Lucra Stapanul dar.



Acum facut-a El

Tot soiul de jivine:

Un leu, un cal, un miel

Si poate-apoi un caine.



Rand pe rand, pe toate

El le facea mereu,

Caci toate-au fost create

De insusi Dumnezeu!



Din pulbere de tina

Un om El a creat.

L-a pus apoi-n lumina

De slava-ncoronat.



Avea suflu de viata

Din Duhul Celui Sfant

Si a primit o soata

Prieten pe pamant.



Era un om perfect,

Fara cusur sau vina.

El auzea concret

Vocea Lui divina.



In fiecare zi,

In zorii diminetii,

Vorbea cu Dumnezeu

El, dadatorul vietii!



A saptea zi din truda

Creatorul S-a oprit

Si plin de voie buna

Atunci S-a odihnit.



Totul era doar bun,

Perfect si fara vina,

Omul cel strabun

Traia in pace si lumina.



Dar, oare ce s-a intamplat

Cu lumea asta toata?

A fost candva primul pacat

Si moartea ca rasplata!



Apoi venira, rand pe rand,

Pacat dupa pacat,

Acoperind asa curand

Pamantul cel curat!



Si totusi, totul s-a sfarsit

Cu lumea intinata?

Nu, caci Isus a murit

Odata pentru lumea toata!