Poezie Mă dor

Mă dor . . . atâtea vorbe goale fără Tine,

Şi inimi grele, de păcat, mă dor;

Mă dor în alţii grelele suspine,

Mă dor obrajii arşi de suferinţi, mă dor.

Mă dor suspinele din plânsetul pieirii,

Şi-apusul soarelui răzbunător,

Ce cu priviri de foc, priveşte-n asfinţit pământul,

Şi despărţirile de ziuă . . . rău, mă dor.

. . . Mă dor trufia şi ignoranţa,

Ce răni adânci în generaţii lasă;

Mă dor acei ce au plecat,

Uitând şi a lor casă.

Mă dor cuvintele de ceară . . .

Ce curg, şi-s grele

Chiar şi urma le e ştearsă.

Mă doare rău sărutul mincinos, ce Iuda

L-a dăruit pentru arginţi.

Mă doare că-ntre noi, la unii

Doar numele le merge, c-ar fi sfinţi.

Mă doare rău şi vinderea de ţară,

Şi lepădarea de părinţi.

Mă doare . . . tinereţea aruncată în pofte şi nesăbuinţi!

Mă dor şi crăpăturile din glie,

E strigătul acelor fără Tine;

Mă dor şi cârdurile de cocori,

Ce zboară către 'nalt, fără de mine;

Mă doare fructul viermănos în pom,

Gândirea, fără Tin', mă doare;

Minciuna, instalată în ranguri de onoare,

Mă doare spinul aruncat cu dibăcie,

Ce ţine loc de. . . floare!

Mă dor şi clipe fără Tine,

Pline de-ntuneric gros;

Mă dor şi rugile cu lacrimi

Pentru acei care nu Te cunosc.

Mă doare . . . galbenul în vie,

Atunci când fructa-i coaptă,

Mă doare că-s aşa de mulţi . . .

Pe care Domnul Sfânt, îi-aşteaptă.