Poezie Ganduri (8)

Fulgi din gânduri destrămate

Mă inundă şi-mi şoptesc,

Voci stridente şi bogate,

Chiar dacă sunt mute toate,

Pe la spate mă lovesc;

Şed cu sufletul în jale,

Îmbrăcat cu gol şi trenţe,

Mă împleticesc pe cale,

Iarăşi vin din deal la vale,

Prin gunoaie şi prin zdrenţe.



Voia Lui e neînţeleasă

Şi gândirea mi-e confuză,

M-am îndepărtat de casă,

Totuşi, ştiu că Lui îi pasă

Când şi cugetul mă-acuză.

Nu-nţeleg ce are-n plan,

Ce doreşte El cu mine;

Fac parte din al Său lan,

El mi-a dat avânt, elan,

Şi-acum, mă striveşte bine.



Trec prin gânduri tulburate,

Dar privesc la faţa-i bună

Şi mă rog să scap de toate,

Ştiu că El să-ajute poate,

Să mă-aline cu-a Sa mână.

Mă-ntăresc privind în sus,

Şi aleg un gând din multe,

E gândul despre Isus,

Soarele fără apus,

Ce e gata să mă-asculte.



Şi cu duhul spart în cioburi,

Mă aplec în rugăciune;

Fac din lacrimile-mi noduri,

Caut să-nţeleg ce moduri

Tot aplică El cu mine.

Văd într-un târziu o mână,

Care scrie pe perete,

Şi aud şi-o voce lină

Tălmăcindu-mi în surdină:

„Te iubesc pe îndelete!"