Poezie Martie

De pe terasa casei scriu psaltire.

Între stejari, doi piersici şi-un smochin,

Cu mugurii plesniţi a zămislire

Îmi cer lui Dumnezeu să mă închin.



E Martie. Narcise râd în soare.

În azaleei culoarea se-nfierbântă.

O horbotă de preafrumos mă doare

Şi-un spasm în mine, de lumină, cântă.



Zambile, stânjenei uimiţi, lalele,

Candoarea clipei de nesaţ şi-o varsă

În luciul apei unei roze stele,

Convinse-n bulbi că iarna e o farsă...



Mă uit la fluturi înotând în aer,

La spadasini bondari vâslind cu zgomot.

Se toarce o minune ca din caier,

O floare sparge ziua. Peste ropot



De căţărate iederi, înverzite,

Un şarpe de mirosuri se-odihneşte.

Îl mângâi cu nostrile primenite

Şi parcă în plămâni o harpă creşte.



Apoteoza curge-n mii de graiuri

Ca-ntr-o trezire fără de apus.

Un nume nou, un abandon de raiuri

Coboară-n iureş dezmierdat de sus.



Gonite, cele patru anotimpuri

Ascultă de-al orânduirii ceas.

Vibrantă însă, galeşă prin timpuri,

Ocheada primăverii a rămas.