Poezie GÂNDURI ÎN NOAPTE VII

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 97
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/16611-g-nduri-n-noapte-vii]GÂNDURI ÎN NOAPTE VII[/url]

Trec clipe, trec ceasuri,

Şi somnul îmi trece,

Şi stau meditând

În aerul rece,

Şi gânduri îmi zboară,

Căci limite nu-s,

Se-ndreaptă spre ceruri,

La Domnul Isus.



Trec clipe, trec ceasuri,

Şi zile se scurg;

Şi lumea va trece,

Se-ndreaptă spre-amurg.

De-acolo, din zare,

Din cerul de sus,

Pe nori va apare

În slavă-i Isus.



Trec clipe, trec ceasuri,

Şi noaptea-a apus,

Răsare lumina

Ce vine de sus.

Din noaptea cu stele,

Ce-a fost şi s-a dus,

Un gând tot persistă,

Un gând cu Isus.



Trec clipe, trec ceasuri,

Şi viaţa va trece,

Iar omu-n ţărână,

Curând o să-aplece

Mă uit înspre noapte,

Privesc către zi,

Încerc să-mi dau seama

Isuse când vii.



Trec clipe, trec ceasuri,

Şi viaţa-mi se duce,

Se-ndreaptă spre moarte...

Spre-a vieţii răscruce;

Căci cine în Tine

Isuse va crede,

Spre viaţă se-ndreaptă,

Şi moarte nu vede.



Trec clipe, trec ceasuri,

Şi viaţa mea zboară,

Şi fără de Tine,

Isuse, e goală.

Cu Tine Isuse,

Am viaţă deplină,

Şi Tu-mi eşti în lume,

A vieţii lumină.



Trec clipe, trec ceasuri,

Şi după-o să vină,

Cu Domnul odată,

O mare lumină.

Va trece durerea,

Va trece şi chinul,

Şi-atunci împlini-va

Şi Domnul destinul.



Trec clipe, trec ceasuri,

Pe rând totul trece,

Şi lumea în moarte

Oricând o să plece;

Şi care nu crede

În clipa divină,

Rămâne pe veci

Făr’ pic de lumină.



Va trece şi clipa,

Va trece lumina,

Va trece păcatul,

Va trece şi vina.

Va trece şi ceasul,

Va trece şi viaţa,

Va trece şi noaptea,

Dar şi dimineaţa.



Pământul va arde

O lume înfrântă;

Dar ce va rămâne,

Va fi dragoste sfântă.

Va rămâne iubirea,

Statornică, vie,

Şi numai în Domnul

Deplină-o să fie.

SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie GÂNDURI ÎN NOAPTE VII | Salvatorul.ro
meniu prim
Mărturisiți-vă unii altora păcatele, și rugați-vă unii pentru alții, ca să fiți vindecați. Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit. ( Iacov 5:16 )