Poezie Cei ce se tot poticnesc

Stau ades și mă gândesc:

De ce afli, în orice loc

Oameni ce se poticnesc...

Aprinzând al urii foc

Prin care se prăpădesc...



Dar a-nțelege, nu e greu:

Unde nu-i neprihănire

Și pacea lui Dumnezeu,

Oamenii-s purtați de fire

Și se poticnesc mereu!



Un om care-i pocăit

Și-L urmează pe Isus,

Umblă curat și smerit,

Cu privirea țintă-n sus

La Cel ce l-a mântuit.



Dar un om care trăiește

După cum îl duce capul

Și la Domnul nu privește,

Nu poate primi-adevărul

Și din orice se poticnește!



Cei ce nu-mplinesc Cuvântul,

Numai ei se poticnesc!

Căci cu inima și gândul

Porniți doar la rău trăiesc,

Până-i înghite pământul!



Hristos, Domnul a venit

Și-a împlinit un scop divin.

Cum de nu S-a poticnit

Când cei răi plini de venin,

Pe nedrept L-au răstignit?!



A venit pe-acest pământ,

În lumea asta păcătoasă

Și-a trăit nespus de sfânt,

O viață atât de glorioasă...

Nu S-a poticnit nicicând!



Zaragoza 10/07/2012

de Ioan Hapca (Ionică)