Poezie Mai urc o treaptă

Mai urc o treaptă către veșnicie

Căci către cer eu drumul l-am pornit.

Din vale multe voci vor să mă-îmbie

Dar vreau să merg pe el pân' la sfârșit.



Zadarnic dă târcoale deznădejdea

Să-și pună-amprenta peste gândul meu;

Nu forța-mi proprie, ci doar Iubirea

Îmi dă puteri să trec prin orice greu.



De s-ar deschide-n drumul meu abisul,

O punte-aș făuri din crucea Sa

Și-n palme aș cuprinde Paradisul

Ca să-l așez aici, în calea mea.



Și-ar fi de-atunci mereu doar Primăvară

Cu adieri de vânt înmiresmat,

Cu foșnet de iubiri ca-ntâia oară

Când L-am găsit și El n-a mai plecat.



Și spinii s-ar preface-n flori colore

De-o parte și de alta-a drumului,

Pe cerul inimii doar curcubeie

Aș fi avut pe scara Cerului.



Iar vântul ar purta o simfonie

Născută din durere și suspin,

Dar voi uita tristețea pe vecie

Că nu va fi aicea niciun chin.



M-oi odihni la pieptul Lui atuncea

De toată truda ce am adunat

Și-oi înțelege cum a fost minunea

Că brațul Său pe Cale m-a purtat.



Mai urc o treaptă către veșnicie

Căci către cer eu drumul l-am pornit

Nu mă-nspăimântă-n cale vreo urgie

Căci merg cu El pe drum pân' la sfârșit.



21 martie 2008