Poezie Calea pocăinţei

Calea pocăinţei



Calea pocăinţei, nu o poţi schimba,

Orice titluri mari ai dobândi,

La Cuvântul Sfânt al vieţii nu poţi adăuga,

Nici o iotă, orişicine-ai fi.



Nu poţi ţine-n taină, nici un mic păcat,

Căci la doi stăpâni nu poţi sluji,

Doar prin pocăinţă cu adevărat,

Mântuirea o vei dobândi.



Vorbe spuse-n pripă, ce adânc rănesc,

Nu ţie-ngăduit să le rosteşti,

Nu poţi niciodată după placul tău firesc,

Calea pocăinţei s-o lărgeşti.



N-asculta ce spune al răutăţii glas,

Că ţi-aduce-n suflet doar venin,

Vorbele rostite-n al mâniei ceas,

Nu se potrivesc unui creştin.



Să veghezi cu teamă, în gândirea ta,

Căci un gând venit de la cel rău,

De la Calea pocăinţei te va-îndepărta,

Şi va pângări sufletul tău.



Să ai totdeauna cugetul curat,

Şi-n credinţă neclintit să fi,

Căci doar prin credinţă cu adevărat,

Cel neprihănit va birui.



Calea pocăinţei o poţi arăta,

Semenilor tăi trăind frumos,

Când privind la bucuria şi la pacea ta,

Vor vedea în tine pe Hristos.



Veşnic va rămâne Sfântul Său cuvânt,

Adevăr curat şi neştirbit,

Calea păcăinţei, fi-va Pământ,

Neschimbată până la sfârşit.



Amin Ilie Belciu