Poezie Ziua cea ma lungă

Ziua cea mai lungă (Vinerea Patimilor)

A început durerea cu picături de sânge

Când Cel fără de vină îngenunchiat se frânge

În ruga zdrobitoare ce se-auzea în şoapte,

Acolo în grădină, Isus în miez de noapte.



Cei ce i-au fost aproape nu i-au simţit durerea

Şi-n noaptea luptei grele i-a adormit tăcerea,

Doar Iuda vânzătorul cel plin de lăcomie,

Nu sa grăbit să doarmă şi-n noatea cea târzie,



În fruntea unei gloate ce-avea să facă răul,

Venit-a în grădină să-şi vândă Dumnezeul.

Cu un sărut făţarnic un semn al mişeliei,

Ce-i va-ngrozi pe oameni în faţa veşniciei.



Grăbiţi l-au prins pe Domnul şi-apoi l-au dus în silă,

Să-i caute-nvinuire acei fără de milă,

Dar n-au găsit vreo vină de lege condamnată,

Şi-au născocind păgânii minciuna-verşunată .



Lau condamnat la moarte ca pe-un tâlhar de seamă

În chinuri să trăiască cea mai cumplită dramă.

S-au dus toţi ucenicii fugind de suferinţă,

Şi Petru ce-i jurase nemijlocit credinţă.



Rămas de unul singur cu gloata-nfuriată,

Cel ce-a creat Pământul stă blând la judecată,

Apoi în faţa lumii alături de Baraba,

Căci pe Pilat de teamă îl apucase graba.



Să scape de-Împăratul găsit fără de vină

Cu faţa Lui cea blândă ce radia lumină

Şi l-a lăsat mulţimii ce-n ura-nverşunată,

Avea să-i ceară moartea fără de judeacată.



A fost bătut cu cu ură de cei fărădelege,

Apoi i-au bus cunună de spini ca unui rege

L-au dezbrăcat de haine batjocurindu-I Fiinţa,

Ce a venit în lume s-aline suferinţa.



Iar lumea ca răsplată i-a pus pe frunte spinii,

Şi-o cruce grea s-o ducă pe ,,Dealul căpăţânii"

O suliţă ce trupul avea să i-L străpungă,

Cumplita suferinţă din ,,Ziua cea mai lungă"



Când sus pe lemnul crucii se stinge Salvatorul

Rostind o rugăciune pentru întreg poporul:

Te rog Părinte iartă-i, şi de atunci se roagă,

Până în vremea noastră pentru o lume-ntreagă,



Ca toţi cei ce vor crede în Jertfa Lui cea mare,

Să aibă prin credinţă de vina lor iertare,

Prin ruga Lui rostită în ziua suferinţei,

El ne-a deschis prin veacuri cărarea pocăinţei.



Ilie Belciu