Poezie Iubirea rastignita

Pe pamantul firii

Cu atatea pacate,

A venit Floarea Iubirii

Alunecand printre astre.



A atins lin

Cu trupul ei sfant,

Florile cu venin

Ce cresteau pe pamant.



Ea, Floarea Iubirii,

Al Dumnezeirii dar,

A venit in lume

Ca un margaritar.



A umblat prin tina

Vorbind mereu cu har,

Iar omenirea ingropata-n vina

O rasplatea cu-amar.



Iubirea curata

Ajunsa in vale,

A fost de praf inecata,

Cuprinsa de jale!



Petale imaculate

Ea raspandea pe cale,

Dar de om au fost calcate

Si strivite in picioare.



Sub talpa grea

De atata rautate,

Petalele de nea

Ramaneau inmiresmate.



Mireasma lor scumpa

Plutea printre ciulini

Cand Floarea plapanda

Era strapunsa de spini.



Durerea lovea

Trupul ei sfant,

Dar Iubirea traia,

Iertare-aducand.



***



Rautatea adunata manunchi

S-a napustit asupra Iubirii

Si vai! a pravalit-o-genunchi

Si a acoperit-o cu pacatele firii.



Pacatul cu ura

A lovit Floarea cea cruda,

Plina de seva,

Punand-o pe lemn de osanda.



Picuri de seva

A lasat Floarea Iubirii sa cada.

Si au cazut picurii rosii

Peste lumea intreaga.



Iubirea se inalta cu biruinta

Peste pacatul firii,

Lasand pe pamant o credinta

In puterea Iubirii.



Acum apar zorile

In gradina cea sumbra.

Imbobocesc florile

Semanate in urma.



Rautatea striga de spaima:

A pironit Floarea Iubirii,

Aruncand-o in umbra,

Iar acum au rasarit mii.



Gradina a renascut in vale!

Au murit florile firii.

Sub razele calde de soare

Apar mii de flori ale Iubirii.