Poezie În umbra seri

În umbra seri cad îngenunchiat

În cameră, alături de fereastră,

Mă-ndrept spre cer şi strig ne-încetat

La Cel Care-a venit în lumea nostră.



"Prea-sfinte Domn" -Sunt rodul suferinţei!

Pe care l-ai cules prin moartea ta

Ascultă azi un glas al neputinţei

Şi înspre noi îndreaptă-Ţi Tu privirea.



Suntem doar călători pe-acest pământ

Şi ţara noastră este-nveşnicii,

Venim la peptul Tău noi suspinând!

Căci drumul este plin de viclenii;



Pământul este plin de sâlnicie

Iar oameni-au uitat cuvântul sfânt.

Dar printre ei un grup beau apa vie

Şi se hrănesc din veşnicul cuvânt.



Cât oare va mai fi din suferinţă?

Pământul geme de nelegiuire!

Când va veni a Ta făgăduinţă?

Să fim şi noi cu Tine-n nemurire.



Când vei schimba pământul efemer

Care-i pătat de-atâta suferinţă!

Negrit de-al patimilor vechi plăceri

Care adu-sa multă neputinţă



E încă plin de sâgele martirilor

Ce au perit sub asprele porunci!

Mai mult de-atât, muri un Domnitor.

Dar al Lui sânge ne-a făcut ferici.



Prin El noi am ajuns la noua viaţă

Care ne va lua în veşnicie....

De-aceea aşteptăm ziua măreaţă

Să ne ridici de-aici din pribegie.



Aceasta-i ruga mea o sfinte Domn

De seara şi din zori dimineţi!

Eu strig la Tine că sunt numai om

Şi vreau să gust din pomul vieţi.



10.03.2008gl