Poezie Ce-ar spune omul?

Cum oare-ar putea să vorbescă o tină

De dragostea Ta minunată ?

Când tu Eşti Acel ce adus-ai lumină

Pe-ntinderea Lumi o TATĂ.



Cum oare-ar putea să vorbească finitul

De-a Ta minunată lucrare?

Când tu eşti Acel ce cuprinzi infinitul

Şi Ţara ce-I dincol de soare.



Ce-ar spune pământul de gură-ar avea

De tot ce i-ai pus pe spinare?

Copaci şi iarba, ce oare-Ţi-ar da?

Căci Tu le dai ploaie şi soare.



Ce-ar spune văzduhul de tot ce cuprinde

De drumuri create prin El

Sunt păsări ce zboară când aripa-ntinde

Şi nu-s accidente de fel



Ce-ar spune pădurea şi munţi înalţi

De grai ar avea să răspundă?

Căci Tu le-ai dat vârfuri să fie-semeţi

Iar ceaţa prin ei să se-ascundă.



Ce oare ar spune mulţimea de ape

De glas ar avea să vorbească?

De tot ce există şi vrea să se-adape

Căci viaţă, nu e fără apă.



Noi ştim că viaţa pe bătrânul pământ

Nu este la voia-ntâmplări!

Dumnezeu a-ntocmito prin sfântul cuvânt.

Şi omul e-ncentrul lucrări.



Cum oare-ar putea să vorbească un om?

De jertfa venită din ceruri

Şi Tu ai venit la fel sfinte Domn

Să fii şi Tu omul dureri.



Cum oare-ar putea să descrie un om?

Splendoarea din lumea prea-naltă

De nu l-ar cunoaşte pe-Acel care-I Domn

Căci El înspre ceruri ne poartă.



10.03.2008gl