Poezie Doresc să urc

Doresc să urc!

Evrei 10:39





Adeseori, mă simt cuprins de jale,

Cînd văd în faţa mea, pustiul sec,

Atunci cînd se ridică, munţi pe cale,

Ce parcă niciodată n-am să-i trec.



De multe ori, acei ce-mi sînt aproape,

Slujesc fără să ştie celui rău,

Şi-n răutatea lor mă-nping, spre ape,

Ce ar putea să-mi stingă, duhul meu.



Sînt zile cînd, cărarea vieţii mele,

E-atît de-ngustă, căci mă înfior,

Poverile, î-mi sînt atît de grele,

Căci m-i se clatină, al meu picior.



Sub ochii mei, se surpă bolovanii,

Din zidul, ce l-am ridicat cu greu,

Mi-e teamă, cînd privesc cum se duc anii,

Şi nu se împlineşte, visul meu.



Ce mult aş fi dorit! s-ajung odată,

Pe mult visatul vîrf, de munte sfînt,

În oaza-aceea sfîntă, minunată,

Ce încă mulţi, o caută , pe pămînt..........



Dar cînd credeam, căci sînt pe înălţime,

S-a prăvălit o stîncă, sub picior,

Simţeam cum cad, în jos, spre-ntunecime,

Şi-am fost cuprins, de un amar fior.



Dar Tatăl meu nu ma scăpat din mînă,

El m-a păzit, în încercarea grea,

Căci Voia Lui, mi-a fost şi-atunci stăpînă,

Privirea Lui, a fost asupra mea.



Chiar dacă simt, din plin singurătatea,

Cînd şi cei dragi, mă răsplătesc cu rău,

Nu mă-ndoiesc vreodată, că Dreptatea,

În jurul meu, o face Dumnezeu.



Eu nu î-mi voi schimba nicicînd, dorinţa

De a urca..... chiar dacă urc plîngînd,

Căci vreau să-nvăţ din plin, ce-i umilinţa,

Şi-n orice ceas, să fiu găsit, urcînd..





Amin. Ilie Belciu