Poezie Anotimpul învierii

Anotimpul învierii



Mai rup o filă-n calendar,

Şi uit socoata timpului pândar,

Pe zile, luni şi ani, o pierd,

Si mă arunc în primăvară iară,

Cu ochii copilului de-odinioară!



Albi ghiocei ce am în suflet,

Cu rădăcinile înfipte-n cuget,

Ce-n lacrimi blânde i-am udat,

În fiecare primăvară reânvie,

Gingaş, tăcute amintiri învie!



În anotimpul învierii noastre,

Să căutăm prin amintiri măiastre,

Salaşul bucuriei fără margini,

Că-n suflete de-a pururea purtăm,

Comoara întreagă ce o căutăm!



Din câte anotimpuri anul are,

Primăvara e dulce binecuvântare,

Renaşterea naturii din somnul

Trecut şi poate că, Omul,

De bucurie a fost creat, de Domnul!



Să lăsăm cerul să ne mângâie privirea,

Pierduţi să rămânem, tăcută rostirea,

Cu nesaţ albastru-i sorbind,

Prin ochii ce până mai ieri fură orbi

Şi sufletul se goleşte de ce-l făcu rob!



Topită iubirea să curgă-n val blând,

Topit tu însuţi în trupu-i plăpând,

Începe primăvara asta în fire să urci,

Cu mir drumul spre Dumnezeu ţi-este uns,

Din drag pentru tine de Bunul Isus!





06.02.2008